cmarx_00
În cartea sa : „Familia preocupată de cultură susţine valorile creştine într-o lume a mass-mediei” – expertul în divertisment dr. Ted Baehr şi legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor , astfel încat să-şi poată proteja copiii de mesajele toxice venite din cultură .

Cele ce urmează reprezintă capitolul 10 scris de istoricul Williams D Lind :
„În decursul ultimei jumătăţi de secol, cineva ne-a furat cultura . Cu doar 50 de ani în urmă , în anii 1950, America era un loc minunat . Era un loc sigur , era un loc decent . Copiii primeau o educaţie bună în şcolile publice . Chiar şi taţii–muncitori puteau aduce venituri care să-i încadreze în clasa de mijloc şi care permiteau mamelor să stea acasă cu copiii . Televiziunea reflecta valorile tradiţionale sănătoase americane .

Unde s-au dus toate acestea ? Cum a ajuns America locul decadent şi neglijent în care trăim astăzi , atât de diferit faţa de anii ’60 şi care-i face pe cei cei crescuţi în acea perioadă să se simtă ca într-o ţară străină ? Oare pur şi simplu „doar aşa s-a întamplat „ ? Nu, nu s-a întamplat „pur şi simplu ” ! S-a urmărit în mod deliberat o agendă prin care s-a furat cultura noastră tradiţională , punându-se în locul ei ceva nou şi foarte diferit . Cum şi de ce s-a întâmplat acest lucru este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre naţionale nefiind cunoscut aproape deloc . Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile să se desfaşoare într-un mod ascuns .Pe scurt , cultura tradiţională americană , bazată şi formată de-a lungul generaţiilor pe rădăcini occidentale şi iudeo-creştine a fost înlăturată şi înlocuită cu o ”ideologie“.

Această ideologie o cunoaştem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politică“ sau multiculturalism . Este vorba , în realitate de aşa numitul “marxism cultural“.

Translatarea marxismului economic în termeni culturali a fost un efort făcut cu mult înainte de anii ‘60 , încă pe la începutul primului război mondial .

Oricât de incredibil ar părea , aşa cum vechiul marxism economic al Uniunii Sovietice s-a stins în timp , unul nou , denumit “marxism cultural“ a devenit ideologia de bază a elitelor americane . Obiectivul numarul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale şi a religiei creştine .

În general , pentru a putea întelege ceva , întotdeauna este nevoie să-i cunoaştem istoria . Ca urmare , pentru a putea înţelege cine ne-a furat cultura va trebui să ne uităm la istoria “corectitudinii politice”

Teoria marxismului timpuriu

Înainte de primul război mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război , atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta , va înlatura guvernele şi va forma o nouă Europă comunistă . Când a izbucnit războiul în vara anului 1914 acest lucru nu s-a întamplat ci din contră , muncitorii din toate ţările s-au adunat cu milioanele ca să-şi apere propriile ţări de inamic . Într-un final, În anul 1917 a izbucnit o revoluţie comunistă în Rusia , care însă nu s-a extins în alte ţări nefiind susţinută de muncitori .

După terminarea primului război mondial teoreticienii marxişti s-au întrebat: Oare ce n-a mers ? Ca buni marxisti ce erau , ei nu puteau accepta ideea că teoria marxistă este pur şi simplu incorectă . În schimb , doi dintre conducătorii intelectuali marxisti , Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria ( considerat cel mai strălucitor gânditor marxist , de la Marx încoace), în mod independent au venit cu acelaşi răspuns : este vorba de cultură occidentală şi religia iudeo-creştină care a făcut ca muncitorii occidentali să fie orbiţi şi să nu mai vadă interesele propriei lor clase .

Au concluzionat astfel că o revoluţie comunistă va fi posibilă în occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală cât şi religia iudeo-creştină.

Ca urmare acestea sunt cele două obiective principale ale marxismului cultural şi nu s-au schimbat de atunci .

O noua strategie

Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a creştinismului şi a culturii occidentale şi care s-a dovedit a fi de un real succes . Această strategie a constat în înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marş” al marxiştilor prin instituţiile occidentale care formează cultură : şcoli , mass-media , biserici şi oricare altă instituţie. Acest „lung marş prin instituţii” a început să fie expermentat în America , în special începând cu anii 1960.

La timpul sau , Mussolini a recunoscut pericolul reprezentat de Gramsci şi l-a trimis la inchisoare . Influenţa acestei teorii a fost minoră până în anii 1960 când au început să fie redescoperite lucrările sale şi în mod special „Notele din inchisoare”.

Georg Lukacs s-a dovedit a fi şi mai influent . În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul scurtului regim bolsevik Bela Kun din Ungaria. În această postură el işi punea întrebarea : „Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală ?” şi a instituit , în cele din urmă ceea ce el a numit „terorismul cultural” . Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs şi-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală traditională a ţării atunci ar face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria.

Departe de a se ralia la teoria „terorismului cultural” al lui Lukacs muncitorii maghiari au fost atât de revoltaţi de ea încăt atunci când România a intrat in Ungaria nu au luptat pentru mentinerea guvernului Bela Kun iar acesta a căzut.

Lukacs a dispărut , dar nu pentru mult timp . În 1923, el a revenit la „Săptămâna de studiu marxist” din Germania , un program sponsorizat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil , care moştenise o avere imensă , de ordinul milioanelor . Atat Weil cât şi ceilalţi care au participat la studiu în acea săptămână au fost fascinaţi de perspectiva „ marxismului cultural” susţinuta de Lukacs”.

Şcoala de la Frankfurt

Weil a răspuns propunerii lui Lukacs utilizând o parte din banii lui pentru a crea un think tank nou la Universitatea din Frankfurt , în Germania . Iniţial a fost denumit „Institutul de marxism”. Dar imediat , marxiştii culturali şi-au dat seama că ar fi mult mai eficace dacă şi-ar ascunde natura şi obiectivele lor reale şi l-au convins pe Weil să dea noului institut un nume care să sune neutru şi anume : „Institutul de Cercetări Sociale”. În curând acesta a fost cunoscut pur şi simplu ca „Şcoala de la Frankfurt ” , care avea să devină locul în care a apărut şi s-a dezvoltat conceptul de corectitudine politică , aşa cum îl ştim şi astăzi .

Răspunsul la întrebarea de bază „Cine a furat cultura noastră ?” este : marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

La început , institutul a lucrat în principal cu aspectele convenţionale marxiste cum ar fi mişcarea forţei de muncă . În 1930 , preocupările s-au schimbat în mod dramatic . În acel an , institutul a fost preluat de un nou director marxist , un tânăr intelectual strălucit , pe nume Max Horkheimer . Acesta a fost puternic influenţat de Georg Lukacs . El a reorganizat Şcoala de la Frankfurt astfel încât Lukacs să-şi poată începe aici pionieratul privind marxismul cultural dezvoltându-l până la stadiul de ideologie înfloritoare .

În acest scop , el a adus la Şcoala de la Frankfurt noi membri . Poate cel mai important dintre acestia a fost Theodor Adorno , care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer . Între aceşti membrii noi erau incluşi şi doi psihologi : Eric Fromm şi Wilhelm Reich , care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse.
Progresele marxismului cultural

Cu ajutorul acestui sânge nou , Horkheimer a avansat în trei directii majore ale marxismului cultural .

– În primul rând , el a desfiinţat teoria lui Marx care considera cultura ca fiind doar o parte a ”suprastructurii” societăţii , determinată de factorii economici. El a considerat cultura ca fiind un factor independent şi foarte important în formarea unei societăţi.

– În al doilea rând , din nou , spre deosebire de Marx , el a anunţat că , în viitor , clasa muncitoare nu va mai fi agentul revoluţiei . El a lăsat deschisă întrebarea cine ar juca acest rol – la care va raspunde numai in 1950, Marcuse

– În al treilea rând , Horkheimer şi alţi membri ai Şcolii de la Frankfurt , au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud . Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului , în cadrul culturii occidentale , fiecare individ trăieste într-o stare constantă de represiune psihologică . Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural . Chiar şi mai important , ei au înteles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale : condiţionarea psihologică .

În zilele de azi , cănd marxismul cultural al Hollywood-ului doreste să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberandu-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidenţiază ca personaj normal , pozitiv numai masculul homosexual . În acest fel lucrează condiţionarea psihologică : oamenii absorb o lecţie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama.

Şcoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politica” când deodată , în 1933 a apărut Hitler şi Partidul Nazist , a preluat puterea în Germania unde era stabilită Scoala de la Frakfurt. Întrucât şcola era de tip marxist , pe care naziştii îi urau şi pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei s-a decis ca aceasta să părăsească Germania . În 1934 Şcoala de la Frakfurt , inclusiv membrii conducători din Germania se restabilesc în oraşul New York cu ajutorul Universitatii Columbia. Astfel , obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite . Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes .

Noile evoluţii

Profitând de ospitalitatea americană , Şcoala de la Frankfurt şi-a continuat munca intelectuală pentru crearea marxismul cultural , adăugând realizarilor sale din Germania şi aceste noi evoluţii din Statele Unite ale Americii.

Teoria critică

Pentru a servi scopului său de „negare” a culturii occidentale Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte „teoria critică”.

Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfarsit . Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituţii , începând cu familia , care trebuie criticată fără încetare . Şcoala de la Frankfurt a avut grijă ca să definească numai ceea ce trebuie criticat . Să pună în discuţie numai minusurile , iar plusurile să nu fie discutate . Teoria critică este baza de „studii” pentru departamentele colegiilor şi universitatilor americane . Nu este surprinzător că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

Studii privind „prejudecățile”

Şcola de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale faţă de orice aspect al vieţii drept ”prejudecăți”. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno ce a avut o influenţă imensă în societate denumită „Personalitatea autoritară ,” publicată în 1950. Ei au inventat o falsă scară „F-scale” , care pretindea că leagă credinţa tradiţională privind morala sexuală , relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei fată de fascism.

Astăzi, termenul preferat , utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţa de oricine nu este de acord cu el este „fascist”.

Dominaţia

Şcola de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox , care susţinea că istoria a pornit de cei care deţineau mijloacele de producţie . În acelaşi timp însă , istoria a fost determinată de grupuri de : barbaţi, femei , rase , religii care au avut puterea de” dominaţie” asupra celorlalte grupuri.

Anumite grupuri şi în mod special cel al barbaţilor de culoare albă , au fost catalogate ca fiind „asupritori”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca şi „victime”. În mod automat indivizii au fost definiţi în funcţie de grupul căruia îi aparţineau , neluîndu-se în calcul comportamentul individual . „Victimile” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecarui individ în parte.

Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche ( precum şi de la un alt personaj admirat pentru sfidarea moralei tradiţionale – Marchizul de Sade) şi au încorporat în marxismul lor cultural ceea ce Nietzsche a denumit „transvaluarea tuturor valorilor”. Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate . Homosexualitatea este un lucru bun şi fin iar oricine care crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un „fascist diabolic”.

Asta este ceea ce corectitudinea politică îi învaţă pe copii noştri în şcolile publice din toata America.

Şcoala de la Frankfurt a considerat că nu este necesar ca elevii să deprindă diverse aptitudini urmând învăţământul de stat american ci că tot ceea ce contează este ca la absolvire aceaştia să cunoască „atitudinile corecte” pe care trebuie să le aibă faţă de anumite aspecte ale vieţii.

Mass-media – divertismentul

Sub conducerea lui Adorno , Şcoala de la Frankfurt s-a opus iniţial industriei culturale , considerând cultura drept o „marfă”. După ce a început însă să asculte teoria lui Walter Benjamin , un prieten apropiat al lui Horkheimer şi Adorno a înţeles că marxismul cultural poate face uz de instrumentele puternice oferite de radio , film şi televiziune pentru formarea conditiei psihologice a publicului.

Viziunea lui Benjamin a prevalat iar Horkheimer şi Adorno au petrecut anii celui de-al II-lea Război Mondial la Hollywood. Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

Dezvoltarea marxismului în Statele Unite ale Americii

După cel de-al doilea război mondial şi înfrângerea naziştilor , Horkheimer , Adorno precum şi majoritatea celorlalţi membri ai Şcolii de la Frankfurt au revenit în Germania , unde institutul s-a restabilit în Frankfurt cu ajutorul autoritaţilor de ocupaţie americane . Cu timpul , marxismul cultural a devenit ideologia neoficiala , dar omniprezenta a Republicii Federale Germania.

Diavolul nu a uitat însă şi Statele Unite ale Americii . Herbert Marcuse a rămas aici şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu , usor de înţeles pentru americanul de rând al scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt. Cartea sa „Eros şi civilizaţie” a utilizat conceptul Şcolii de la Frankfurt , de intersecţie a lui Marx cu Freud pentru a argumenta că , dacă am „elibera erosul non-procreativ ” prin intermediul „perversiunii polimorfe,” http://en.wikipedia.org/wiki/Polymorphous_perversity s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă . „Eros şi civilizaţie” a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.

Marcuse a lărgit deasemenea şi opera intelectuală a Şcolii de la Frankfurt . La începutul anilor 1930 Horkheimer a lăsat deschisă întrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste ? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de : studenţi , negri , femei feministe şi homosexuali , adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre .

Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit “toleranţa” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga , inducând antonimul de intoleranţa pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta . Astfel , atunci cand ii auziti astăzi pe marxistii culturali că fac apel la “toleranţă” , aceasta înseamnă de fapt ,referirea la termenul lui Marcuse “toleranţa eliberatoare”. Este acelaşi lucru ca atunci când se vorbeşte despre “diversitate”, aceasta însemnând uniformitatea credinţei în ideologia lor stângistă .

Revolta studenţilor din anii 1960 dirijată în mare măsură ca o opoziţie la proiectul de războiul din Vietnam , i-a furnizat lui Marcuse o oportunitate istorică .

Fiind probabil cel mai faimos „guru” , el a injectat marxismul cultural al Şcolii de la Frankfurt generaţiei „baby boom” de dupa razboi . Desigur că aceştia nu înţelegeau ceea ce reprezenta în realitate . Aşa cum am subliniat , încă de la început institutul a ascuns faptul că multiculturalismul şi corectitudinea politică reprezentau de fapt noua ideologie marxistă.

Efectul a fost devastator ! O întreagă generaţie de americani , mai ales elitele cu educaţie superioară , au receptat marxismul cultural ca fiind al lor , propriu , acceptând o ideologie otrăvitoare, care a căutat să distrugă cultura tradiţională a Americii şi a credinţei creştine .

Această generaţie care conduce acum orice institutie de elita în America duce un război neincetat împotriva convingerilor şi instituţiilor tradiţionale . Ei au câştigat în mare măsură acest război . Cea mai mare parte a culturii tradiţionale americane este în ruine în acest moment.

O contra-strategie

Acum ştiţi cine ne-a furat cultura. Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este : ce avem noi de gând să facem în această privinţă ca şi creştini precum ca şi adepţi ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

– Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente : şcolile publice , universităţile , mass-media , industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale – de la marxiştii culturali.

Ei aşteaptă de la noi să facem acest lucru , să incepem un atac frontal şi sunt deja gata pregatiţi pentru el . Dacă verificăm însă resursele şi posibilitaţile noastre ne dăm seama că ele sunt cu mult mai reduse în comparaţie cu ale lor Orice soldat vă va spune că această situaţie nu va duce decât la înfrângere .

– Mai există o altă strategie , mai promiţatoare . Putem să ne separam noi şi familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine instituţii care să reflecte şi să ne ajute să recuperăm cultura tradiţională occidentală . Acum câţiva ani , colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

Cu toate că alti lideri conservatori au protestat ( republicanii ) scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populaţia conservatoare . Mulţi membrii ai acestei comunităţi sunt deja parte a mişcării ce doreşte separarea de cultura dominatoare coruptă , dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi libera educaţie la domiciliu . Mişcari similare au început şi în alte aspecte ale vieţii , încercând să ofere variante viabile . Un exemplu este cea care promovează fermele mici , familiale care cultivă produse organice , ocupandu-se de dezvoltarea pieţelor pentru produsele lor .

Dacă motto-ul marxismului cultural ce promovează noua ordine globală este „Gândiţi global , acţionaţi local ”atunci , motto-ul nostru trebuie să fie : „Gândiţi local , acţionaţi local ”.

În acest fel , strategia noastră pentru a repara distrugerile făcute Americii de către marxismul cultural ar avea la bază propria lor strategie , stabilită de Gramsci acum mult timp care a cerut marxiştilor să înceapă un lung marş prin instituţii.

Contra-strategia noastră este să începem şi noi un marş lung de creare a propriilor noastre instituţii. Schimbarea nu se va produce repede sau uşor . Va fi o muncă ce va dura generaţii , asa cum a fost şi a lor . Ei au avut răbdare întrucât ştiau că „forţele inevitabile ale istoriei” erau de partea lor .

Nu putem fi şi noi la fel de răbdători şi perseverenţi , ştiind că Făuritorul istoriei este de partea noastră ?

Sursa: link

Anunțuri