pp

Una dintre personalitățile științei românești de mai puțin largă notorietate, dar de indubitabilă valoare pe multiple planuri este Petrache Poenaru (1799-1875).

Personalitate de o rară predilecție pentru varii domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al școlii românești, luptător pentru dreptate socială și națională”.

A făcut studii la Craiova, București, Viena, Paris. Participă la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. A fost profesor de fizică și matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcționează apoi și ca director. Între anii 1833 și 1847 este inspector și director general al școlilor din Țara Românească.

Născut în Oltenia, în județul Vâlcea, Poenaru a făcut studii la Craiova, unde a fost atras de viața haiducilor, deși nu știa să folosească o armă și nici nu avea vreuna. Totuși, i-a fost prezentat boierului Tudor Vladimirescu, care l-a plăcut imediat și l-a transformat în pandur.

Când a fost asasinat Tudor Vladimirescu de grecii eteriști, Poenaru se afla în misiune diplomatică în străinătate, astfel a reușit să scape și s-a refugiat ulterior la Sibiu.

În 1827 a inventat stiloul sub denumirea de „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”

Sursa: activenews.ro

Anunțuri