european-flag
Europa se intoarce in prezent la Evul Mediu de dinaintea Revolutiei Industriale, o perioada plina de incoerente uimitoare – imperii, regate, confederatii, mici state – o imagine a unei lumi profund fracturate, asa cum o atesta hartile vremii, potrivit analistului Robert Kaplan.

Acesta scrie in Wall Street Journal (WSJ) online ca deceniile de pace si prosperitate din anii ’50 si pana in 2009, cand a inceput criza datoriilor in Uniunea Europeana (UE), afisau o imagine simpla. Existau doua blocuri coerente in timpul Razboiului Rece, urmate de visul unei Europe unite, cu o moneda unica.

In prezent, in timp ce UE primeste lovitura dupa lovitura dinauntru si dinafara, istoria porneste in directia inversa – catre o complexitate paralizanta, ca si cum ultima jumatate de secol a fost un simplu interregn inaintea revenirii la frica si conflict, scrie Kaplan in acest „Eseu de sambata” publicat in WSJ, intitulat „Noua harta medievala a Europei”.

Realitatea acestei noi situatii abia acum este perceputa de catre Statele Unite. Europa – a carei economie rivalizeaza cu cea americana, cea mai mare din lume – ramane un atu si un aliat, dar reprezinta totodata o problema profunda. Intrebarea arzatoare este cum sa fie gestionata aceasta problema, consemneaza ziare.com.

Divizarile din Europa erau vizibile de decenii, inca de pe cand UE depunea eforturi sa-si extinda frontierele si abordarea practica. Existau tari dinauntru UE si dinafara; dinauntrul zonei Schengen de libera circulatie si din exterior; capabile sa gestioneze rigoarea financiara din zona euro si incapabile.

Centralizarea impusa de decenii de UE si birocratia sa nereprezentativa nu au creat o Europa unitara. In schimb au creat o reactie adversa puternica pe intregul continent, potrivit careia UE poate supravietui numai daca va determina cum sa-si consolideze legitimitatea inauntrul natiunilor care o compun.

Europa se afla acum in fata unei nefericite ironii istorice. Deceniile in care si-a dezvoltat inaltele idealuri ale drepturilor omului, inclusiv dreptul celor in suferinta de a se refugia in Europa, au fost posibile cu ajutorul indirect al unor regimuri opresive, aflate odinioara la periferia sa. Lumea araba a ramas inchisa decenii, cu state-inchisori ai caror dictatori-gardieni si-au tinut oamenii inauntru. Saddam Hussein in Irak, familia al-Assad in Siria, Muammar Kadhafi in Libia au permis Europei aceasta „prajitura idealista”.

Si mai rau pentru unitatea europeana, geografia si istoria au „conspirat” sa faca unele regiuni de pe continent mai vulnerabile la valul de migranti si refugiati decat altele.

Rusia a revenit ca jucator strategic in Europa

Alt factor critic din perioada de relativa stabilitate, care se apropie de sfarsit, este rolul geopolitic jucat de Rusia. In timpul Razboiului Rece, Uniunea Sovietica reprezenta o amenintare strategica, dar amenintarea era bine gestionata de SUA. Dupa prabusirea blocului sovietic, Rusia nu mai reprezinta o amenintare la adresa Europei, din cauza crizelor si slabiciunilor institutionale.

In prezent insa, Rusia a revenit ca jucator strategic in Europa. Putin si-a consolidat controlul in tara si a creat disensiuni puternice intre Paris si Varsovia, Berlin si Bucuresti. Polonezii si romanii din anii ’90 percepeau Rusia drept slaba si haotica, iar aderarea la NATO si UE le oferea pacea si prosperitatea. Orizontul strategic s-a schimbat mult in prezent – viitorul intreprinderii europene pare nesigur, iar o Rusie reinviata a anexat Crimeea, ameninta estul Ucrainei si alte frontiere.

Putin stie ca geografia si puterea bruta – militara si economica – sunt in continuare punctul de plecare in afirmarea intereselor nationale.

Elitele Europei au o opinie foarte diferita. Dupa secole de bai de sange, ele au respins puterile politice traditionale.

Alt set de ingrijorari se manifesta in Europa Centrala si de Est. In Romania – o tara in care Al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat in 1989, odata cu caderea regimului stalinist al lui Ceausescu -, la fel ca si in tarile baltice si in alte parti ale fostului Pact de la Varsovia si fostei Uniuni Sovietice, UE continua sa reprezinte mai mult decat un bilant. Ea reprezinta o politica ce are la baza state moderne, ci nu natiuni etnice, guvernate de statul de drept ci nu de arbitrar, care protejeaza oamenii indiferent de originile etnice sau religioase.

Amenintarea, astazi, vine doar dinspre Rusia

Regiunea care cuprinde tarile baltice si Polonia, sudul Romaniei si Bulgaria si estul Caucazului constituie Marele Intermarium („intre mari”, in latina, in acest caz Baltica si Marea Neagra). Conceptul de „intermarium” a fost creat de catre Josef Pilsudski, un lider polonez din anii ’20 si ’30, care visa la o centura de democratii solide intre Germania si Uniunea Sovietica, pentru a contracara tendintele imperiale ale amandurora.

Amenintarea, astazi, vine doar dinspre Rusia, nu si dinspre Germania. Dominatia politica a Germaniei in Europa decurge din dominatia ei economica, iar puterea tinde sa se mute de la Bruxelles catre Berlin. Insa leadershipul german ramane stangaci si ezitant. Dintre toate elitele europene, cele germane si-au pus speranta, incepand din anii ’40 incoace, in integrarea europeana, in mare masura ca o cale de exorcizare a demonilor trecutului.

In fata multiplicarii crizelor, cancelarul german Angela Merkel a dat dovada de abilitate politica, inregistrand esecuri numai ocazional, ca de exemplu in cazul agresiunilor sexuale comise de Revelion de migranti arabi. Insa Merkel nu este Bismarck ori Frederick cel Mare si nici nu vrea sa fie. Mostenirea nazismului si ambivalenta pozitiei de mijloc intre Occident si Rusia cantareste greu impotriva leadershipului german.

In timp ce UE continua sa se fractureze, acest vid de putere ar putea sa creeze un echivalent, in secolul al XXI-lea, al fostului Sfant Imperiu Roman – un amestec pestrit care a fost mult timp imperiu doar cu numele, insa niciodata in fapt, pana cand s-a dizolvat in 1806.

Actuala administratie americana, dar si viitoarea, este necesar sa puna securitatea Marelui Intermarium in centrul prioritatilor sale. Nu este doar o problema de suplimentare a ajutoarelor militare, ci si de un angajament diplomatic mai robust fata de fiecare dintre tarile dintre Baltica si Marea Neagra. Scopul nu trebuie sa fie doar rezistenta in fata agresiunii lui Putin, ci mentinerea coeziunii interne si atat a capacitatilor UE, cat si NATO.

La nivel politic, acest lucru presupune ajutarea UE sa se dezvolte intr-o directie care sa aduca mai multa responsabilitate. In ceea ce priveste problemele de securitate, o intoarcere americana catre Europa va insemna sa se renunte la opinia contraproductiva potrivit careia Statele Unite vor face mai mult pentru apararea Europei doar daca membrii NATO isi vor creste bugetele apararii. Cu putine exceptii, acest lucru nu se va intampla in contextul dificultatilor economice actuale.

Deceniile in care Europa era considerata stabila, predictibila si apatica s-au incheiat. Harta continentului redevine medievala, daca nu prin frontiere, atunci cel putin prin atitudini si aliante politice. Problema actuala este daca UE mai poate spera sa inlocuiasca definitiv multiculturalul Imperiu habsburgic, care a cuprins timp de secole Europa Centrala si de Est si i-a adapostit diversele minoritati si interese.

Raspunsul va depinde nu doar de ceea ce face Europa insasi, ci si de ce vor alege Statele Unite sa faca. Geografia este o provocare, nu un destin, conchide in acest eseu Kaplan, autorul cartii „In umbra Europei: doua razboaie reci si o calatorie de treizeci de ani prin Romania si mai departe” („In Europe’s Shadow: Two Cold Wars and a Thirty-Year Journey Through Romania and Beyond”).

Anunțuri