s1.ziareromania.ro
Vicepremierul Vasile Dancu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a declarat, luni, ca Romania trebuie sa-si protejeze civilizatia rurala, intrucat este ultima din Europa, iar pentru acest lucru este necesara o strategie nationala.

„Avem ultima civilizatie rurala din Europa si aceasta civilizatie rurala ar trebui s-o protejam. Europa simte asta si incearca sa faca asta cu noi, dar noi nu vrem sa acceptam asta, parca nu auzim.

(…) In Romania vin mai degraba strainii sa ne atentioneze asupra faptului ca ne moare satul, ca moare o civilizatie. (…) E o chestiune de cultura care ne lipseste, dimensiunea culturii care ne lipseste noua – aceea de a ne putea autoorganiza si de a ne dezvolta singuri, relateaza ziare.com.

(…) Cred ca in primul rand trebuie sa ne pese noua insine de tara noastra. Acesta este cel mai important lucru si nu e un slogan”, a afirmat Dancu, in cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrata a mediului rural in Romania, organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania.

Vicepremierul a aratat ca sarcina de a salva civilizatia rurala din Romania apartine in primul rand romanilor, intrucat nu exista o experienta europeana in acest sens.

„Avem nevoie de o noua strategie care ar trebui sa fie nationala pentru ca numai strategii globale este greu sa aplicam in Romania. Daca suntem ultima civilizatie rurala, atunci este clar ca nu exista model european pentru asta.

(…) Suntem trasi de maneca prin aceste platforme de dezbatere in care incearca toata lumea sa ne trezeasca pe noi insine sa facem asta. Si programele europene din acest an si din exercitiul urmator financiar se bazeaza in general pe captarea comunitatii in a-si gandi dezvoltarea si asta e un lucru foarte bun pe care Europa ni-l pune la dispozitie si pe care nu stim sa-l folosim”, a adaugat Vasile Dancu.

Dancu: Integrarea in UE, lovitura mortala data taranului roman

El a vorbit despre efectele pe care le-a avut aderarea la Uniunea Europeana asupra mediului rural romanesc si a punctat lipsa de eficacitate a legislatiei nationale instituite pentru a proteja zona rurala.

„Integrarea in Uniunea Europeana, sa fim foarte sinceri, a dat o lovitura mortala taranului roman deoarece complexul industrial-agrar din Europa a venit peste noi ca tancurile sovietice. Cei care ne intoarcem acasa de sarbatori (…) stim asta foarte bine. La noi s-au dat legi legate de produsele romanesti din obligatia de a avea produse autohtone in supermarketuri, dar nu se respecta aceasta lege, avem organisme minunate de control, dar nimeni nu respecta acest lucru”, a precizat demnitarul.

Ministrul s-a referit si la oamenii din mediul rural, aratand ca acestia nu inteleg limbajul tehnic, au nevoie de educatie si de programe de formare.

„Trebuie sa-i ajutam pe oameni. Ei nu stiu nici bruxelleza, nici limba tehnocraticeasca pe care putem sa o avem noi la Guvern. Oamenii nu cunosc aceste limbaje, ei au nevoie de educatie, de programe de formare si au nevoie de antreprenoriat din afara care sa vina sa-i miste. S-au obisnuit doar sa vina politicienii in campanie electorala si sa recolteze voturi de acolo, sa faca mici semne in campanie, mici podete, biserici si alte lucruri.

Deci si-au pierdut in primul rand speranta, de aceea, este nevoie de o strategie de a salva aceasta civilizatie„, a mai spus Vasile Dancu.

Anunțuri